Trivandrum 6:45 – cineva sună la uşa noastră des şi luung. Cu greu ne ridicăm din paturi şi când deschidem uşa, o tanti indiancă ne spune întro engleză săracă: leave, hotel close at 7. Serios, la 6:45??? Deci planul nostru de a dormi mai mult azi (până la 7), după care să împachetăm în linişte, luăm micul dejun şi pe urma mergem la autogară, s-a spulberat. La 7:03 stăm pe străzile oraşului încă adormit. Luăm o ricşă spre autogară şi găsim un Indian Coffee House unde luăm micul dejun. Suntem tare impresionate de arhitectura interioară a cafenelei şi de costumaţia şi turbanele chelnărilor (apropo, încă nu am văzut nicăieri chelnăriţe).

Pe urmă luăm autobuzul spre Alleppey. Aproape pe nimic (5 rupii) rezervăm locuri în primul rând, direct în spatele şoferului. După aproape patru ore de călătorit ca pe trenuleţul groazei ajungem la amiaz în Alleppey. La autogară ne întâmpină Antony. Anony ne povesteşte despre pensiunea lui frumoasă care încă nu este inclusă în nici un ghid turistic, motiv pentru care întâmpină el turiştii la autogară. Oarecum sceptice îl urmăm spre pensiune. Scepticismul creste când pe o străduţă îngustă scoate telefonul şi vorbeşte scurt (câtă adrenalină întro zi). După 5 minute ajungem la pensiunea lui şi suntem încântate, mai ales de faptul că are wifi şi mai putem uploada nişte bloguri (pe care noi le scriem offline când călătorim). Camera este la etajul întâi cu ieşire pe o terasă mare şi ne place mult. După scurt timp ne punem din nou pe drumuri cu autobuze indiene, de data asta, doar scurt până într-un sat învecinat, care se spune că are cea mai frumoasă plajă: Marari Beach. Pentru prima dată facem baie în Marea Arabă şi ne relaxăm după ziua aglomerată pe plaja linştită. Oarecum a uitat din nou soarele să iasă, dar speranţa moare ultima.

Seara ieşim în oras la sărbătoarea oraşului pentru care întreaga noastră stradă era împodobită cu felinare. Strada pe care erau aprinse luminile face legătura între un templu hinduist şi o biserică creştină, iar lanţul de lumini simbolizează relaţia paşnică dintre ele. Mai târziu şedem pe terasa pensiunii şi facem planurile pentru a doua zi: Ajunul Crăciunului. Ne decidem să acceptăm oferta lui Antony de a face un tur cu barca pe Backwaters (inclusiv fructe tropicale, mic dejun şi prânz întro familie indiană). Seara vrem să mergem într-un loc frumos pentru cină şi să vizităm oraşul în lumina multelor luminiţe de Crăciun. Înainte de a ne pregăti de dormit facem cunoştinţă cu animalul nostru de casă: Dixi, o șopârlă mică. Deci de acum plătim o cameră pentru trei

Bună dimineaţa, azi vine Moş Crăciun! După primele câteva minute petrecute pe barca noastră (ecologică) cu acoperiş, recunoaştem că a fost o decizie foarte bună de a ne petrece ziua astfel. La  ora 9 ne pornim pe apele lagunei, şi intrăm devreme pe canalele mici, departe de vapoarele din bambus mari cu motor, care nu doar sunt gălăgioase ci şi poluează natura. Cu căt ne căntinuăm călătoria mai mult, cu atît mai frumoasă devine priveliştea. Între apă şi palmieri descoperim şi stilul de viaţă a familiilor care locuiesc acolo la malurile lagunei. Sunt minunate căsuţele colorate ale pescarilor şi ale ţăranilor, în spatele cărora se întind lanuri mari de orez. Poposim scurt la singura cafenea din sat unde luăm micul dejun, ne jucăm cu o pasăre şi povestim cu turişti din nordul Indiei. La prânz suntem invitate la Anil, căpitanul nostru. Soţia lui, Jetty, ne-a pregătit o masă delicioasă pe care o serveşte pe frunze de bananier. După masă ne serveşte ceai de ierburi şi chipsuri de casă din sfeclă. La urmă avem onoarea de a-i scire ceva în cartea de oaspeţi de unde învăţăm că acestă familie simplă, care nu s-a îndepărtat niciodată de Alleppey, a găzduit turişti din lumea întreagă la masa lor, de unde şi engleza destul de bună a lui Jetty.

La ora 16 ne întoarcem la pensiune unde ne pregătim de masa de Crăciun. Mergem în Alleppey Prince Hotel, şedem la o masă lângă piscină şi mâncăm fructe de mare. Ne merge bine!

De când am ajuns în India, aud o melodie la radio care de la început mi se părea suspect de cunoscută. Ieri am auzit-o fredonată de un nene indian care şedea pe acoperişul unei case lângă Marari Beach şi mi-am dat seama că trebuie să fie o piesă foarte cunoscută. Singurul lucru care-l înţelegeam era “meri, peri”, dar google şi youtube nu m-au ajutat mai departe. Aşa că azi căutând colindul românesc, am observat că mulţi alţii înaintea mea au descoperit-o. Unii dintre ei zic că-i plagiarism, eu zic că-mi plac ambele, de aceea vă invit să le ascultaţi – Crăciun fericit!

Colindul “În Bethleem colo’n jos”

“Teri Meri”

După primul mic dejun în stil indian şi o scurtă vizită la piaţa din Colaba, visităm Institutul de Ştiinţe Sociale TATA (Tata Institute of Social Scienes – TISS). Cu ocazia festivităţilor de aniversare a 75 de ani de existanţă, campusul este foarte frumos decorat cu lampioane de hârtie şi placaje colorate. Din perspectiva noastră ca şi cercetatoare în învăţământ superior recunoaştem imediat că în Kassel nu ne merge chiar rau. Întâi vizitează Vera biblioteca puţin haotică, cu cărţi mucegăite, aruncate pe grămezi diferite. După aceea admirăm în noul campus clădirile proaspăt construite, o nouă sală de conferinţe şi ne amintim de anii studenţiei întro sală de curs.

Cum ne-am obişnuit din Kassel, bem cel mai bun Chai în „Torcafe“ (este numele unei cafenele din Kassel lângă poarta albastră pe care noi am asociat-o cu cea din Mumbai). După moartea patronului cafenelei, aceasta a fost preluată de către soţia şi sora acestuia. Pentru că în India nu se obişnuieste ca femeile să conducă o afacere si cafeneaua a fost în pericol de lichidare, asociaţia studenţilor s-a implicat în păstrarea acesteia cât şi a colibelor patroanelor în curtea campusului. Astfel avem şi noi ocazia să savurăm ceaiul pe o bancă de lemn, să admirăm arta gătitului la indieni si sa trăim puţin viaţa de student pe un campus studenţesc indian.

Luăm prânzul în Sunnys, un restaurant indian din nou foarte delicios, lânga piaţa în care am fost în prima zi. În drum spre restaurant am reuşit pentru prima dată să luăm bani de la un bancomat – vacanţa este salvată De aceea ne-am decis să mergem shopping în două mall-uri imense de la marginea oraşului. La sugestia lui Hanna, călătorim cu trenul în vagonul pentru femei şi întâlnim două profesoare de limba germană, care chiar ştiau unde este Kassel.

Această zi solicitantă o încheiem cu un masaj la Sukho Thai – The Thai Foot Spa: minunat!!

Mai multe poze din primele trei zile în Mumbai pe http://www.flickr.com/photos/tamoeta/

Ajunse în sala de aşteptare în aer liber, ne întâmpină o căldură comfortabilă (25°C dimineaţa la ora 5) şi multă galagie, claxoane ca de nuntă sau de x ori mai puternice decât în cea mai aglomerată intersecţie din Bucureşti. Am înăţat repede: indienii claxonează şi claxonează mult, de fapt aşa funcţionează circulaţia la ei. Însă claxoanele în exces au un rol important: ele substituie semnalizatul (daca cineva semnalizează se strică tot sistemul) atentionează persoanele care trec pe stradă fără a se asigura şi reglează oarecum traficul.

După o călătorie lungă de la aeroportul international din Mumbai, unde ne-au întâmpinat Hanna şi Saqib, o studentă din Kassel şi colegul ei, ajungem la locuinţa ei în Chembur. Un somn scurt şi ne pornim la amiaz în explorarea Indiei. Întro piaţă din apropiere, spre care mergem cu o moto-maşină, ricşa, ne familiarizăm pentru prima dată cu masele mari de oameni. Atât de multe culori şi mirosuri nu am întâlnit nici în cele mai aglomerate pieţe din Romania, însa cu masele mari de oameni, maşini, ricşe, motociclete şi claxoanele continue va trebui să ne mai obişnuim. De bun venit, ne invită Hanna la un suc proaspăt stors. Cu o altă ricşa ne întoarcem la locuinţa lui Hanna pentru a ne lua bagajul şi a ne îndrepta spre hotel, singurul pe care îl rezervasem încă din Germania pentru primele trei nopţi.

Hotelul Carlton în Colaba, Mumbai-Sud, se află în umbra renumitului hotel Taj Mahal Palace, în apropierea obiectivelor turistice: Gateway of India, Colaba Causeway, Piaţa Colaba si a multor restaurante şi cafenele draguţe, hoteluri şi a unui mic port, de unde pleacă vaporul către insula „Elefanta”. În hotel ne-am bucurat de la început de ospitalitatea indiană. Camera ne place foarte mult, cu intrare de pe un balcon mare, o baie micuţă dar modern renovată, frigider şi aer condiţionat. Hotelierul este tare cum-se-cade, ne serveşte bere seara pe balcon, ceai dimineaţa, schimbă euro în rupii (la cel mai bun curs, zice el), şi ne rezervă biletele de avion spre Trivandrum. Aşadar, urmatoarea etapă a vacanţei noastre este asigurată: mergem la cel mai sudic punct al Indiei, în Kerala. După o escala de 12 ore noaptea în Bangalore vom ajunge în sfârşit la Marea Arabiei, vom vedea palmieri şi vom simţi nisipul sub picioare….

Dar să revenim la Mumbai. Sambătă vizităm unul dintre cele mai importante puncte de atracţie: Gateway of India şi admirăm acolo caleştile frumos împodobite. Următorul punct de atracţie aici suntem noi, albii… mulţi ne fotografiază sau se fotografiază cu noi, iar Hotelul Taj Mahal sau Gateway of India devin doar pe jumătate atat de atractive fără noi în poze Seara mâncăm pentru prima dată într-un restaurant indian vegetarian, în Kamat (ca de altfel multe pe-aici) unde servim Dhosa, Idly şi Samosas – delicios şi chiar si eu incep să mănânc mai picant. De fapt treaba cu picantul aici e astfel: totul e puţin picant (ei numesc asta not spicy), iar unele mâncăruri sunt mai picante şi foarte picante.

Duminică dimineaţa, mult prea de dimineaţă pentru noi (5 ora României; 8:30 ora Indiei), ne pornim sa explorăm străzile din Mumbai. Încercând să ne folosim de carţile de credit , aflăm ca acestea nu vor să funcţioneze (nu că n-am fi întrebat la bancă înainte) – not funny! Totuşi încercând să ignorăm acest încă mic impediment, luăm micul dejun în Cafe Mondegar direct pe Colaba Causeway, o cafenea care prin decorul de Craciun ne aminteşte că se apropie Craciunul şi de fapt e decembrie, ceea ce tindem să uităm.

Restul zilei îl petrecem destul de turistic. Plănuim să vizităm insula Elefanta (unde eu sper să văd elefanţi), însă din cauza unui training al armatei, vaporul nu circulă. Aşadar facem un tur al oraşului, despre care aflasem de la ghizii care încercau să ne convingă să ne plimbăm într-una din maşinile lor luxoase pe bani destui. Atracţiile turistice ne interesează, dar vrem ceva mai autentic. Aşa că ne urcăm întro ricşă şi mergem direct la Hanging Gardens, lângă care se află şi parcul Kemala Nehru. Învăţăm că obiectivele turistice la indieni nu sunt atat de vizitate şi nici chiar atât de interesante pentru noi precum restul oraşului aşa că ne luăm un taxi cu un nene indian tare simpatic, care ne arată oraşul în stilul lui şi ne mai şi povesteşte câte ceva pe engl-indiană. Reuşim să vizităm Casa lui Mahatma Ghandi (Mani Bahwan) întro stradă destul de linistită pentru standardele indiene, vedem spălătoria oraşului „Dhoby Ghat”, gara centrală, universitatea din Mumbai (din păcate nu avem voie să intrăm, nici măcar ca şi cercetătoare în înv. sup.) şi la urmă gara Victoria Terminus şi primăria.

Pentru cină ne bazăm din nou pe ghidul lui Vera care niciodată nu ne-a dezamăgit. În Kailash Parbat mâncăm ceva în stil Sindhi (Shindi este un trib care a imigrat din Pakistan) şi bem în sfârşit un Mango Lassi (Sana cu mango) original. Spre sfârşitul zilei ne aşezăm timp de două ore întro cafenea groaznic de fitzoasa şi friguroasă, dar singura care avea internet, ca să publicăm filmuleţul cu ricşa pe blog. În sfârşit ne-am bucurat odată de căldura de afară.

India ziua 1 si ziua 2 – check! Ne bucurăm de următoarele 19.

Poze pe www.flickr.com/photos/tamoeta/