Mereu revenim la bobocie! Numa la creşa nu am fost boboc, pentru ca am mers cu intarziere si eram deja experta in de-ale vieţii, dar pe urma la gradi… boboc, in şcoala generala…boboc, la liceu boboc, la facultate…boboc si la master, iarasi boboc.

Prima zi de scoala…au venit profii cu bunatati … cafea, ceai, napolitane, etc. foarte frumos (dupa care ne-au “avertizat” ca doar in primul modul e asa :)) Prima saptamana…primul modul…prime impresii: Colegii – coloraţi, după cum spuneam in blogul anterior, dar sunt cea mai tare parte a programului… din SUA pana in Indonezia, din 17 culturi diferite, impartasind experienţe diferite, din sisteme diferite, purtand discutii de la mancare, chefuri, scoala, pana la politica si terorism. E „fascinant” sa vezi cat de falsa e media, cat de mult e distorsionata perceptia oamenilor din cauza televizorului si a tuturor mediilor sau mai bine zis, cat de influentabili suntem.

Dar mai avem o parte a programului, pretty interesting: profesorii… care, nu sunt profesori Bologna… in totalitate, adica ne vorbesc despre teaching goals si students goals care trebuie sa se intersecteze, fara a ne da posibilitatea vreodata sa ne exprimam in aceasta directie. Bine ca este sesiune de evaluare la sfarsitul modului, care, spune profa, are rolul de imbunatatire a celorlaltor module. Dar relatia intre studenti si profesori e foarte faina. Poate si din cauza ca in a doua zi a modulului, INCHER a organizat o petrecere, la care erau invitati toti profesorii pe care-i vom avea in cursul anilor, administrative staff si desigur noi toti. A fost foarte fain, mai ales cand a inceput Prof. Teichler sa-mi povesteasca despre vizita lui in Romania in 1980 sau despre „prietenia” lui cu d-l prof. Marga.

Dar sa revenim la scoala…spre deosebire de experienta lui Traian (de fapt si a mea din facultate), ma consider norocoasa ca aici NU SE DICTEAZA! Din nefericire, nu a fost nici foarte interactiv primul modul, dar avem multe de invatat din experientele de cercetatori ale profilor nostri. E minunat sa-i asculti despre contributiile personale la dezvoltarea sistemului educatiei superioare in Germania si Europa, sa le citesti articolele care niciodata nu-ti vor spune clar cum stau lucrurile sau sa porti discutii despre cum vezi tu reforma in Europa si cum o vad ei. De multe ori cand vorbim la curs de PB (Procesul Bologna), vorbim de trecerea de la 4/5 la 3 ani si putin despre ECTS…si gata. Ce e fain la ECTS aici ca acele 6 credite pe care le primim la absolvirea cu succes a unui modul sunt intr-adevar 180 de ore de munca (60 de ore de pregatire pentru modul, 40 de ore de seminarii timp de o saptamana si 80 de ore de pregatire a temei de casa). Partea mai putin frumoasa e ca activitatile pentru cele 180 de ore de munca sunt stabilite de ei (profi, directori de program, etc.), insa sunt doar aprecierile lor, fara a ajunge vreodata la etapa de ajustare a modulului prin modificarea activitatilor sau a creditelor sau macar la evaluarea timpului de invatare real… cel putin asa au spus ei, o sa vad la urmatorul modul daca e chiar asa.

Anyway, acum avem teme de facut…o sa avem teme de facut dupa fiecare modul si aceste teme (pentru care workloadul este de 80 de ore) sunt investigari a literaturii din domeniu, scurte prezentari a unor articole, jurnale, eciclopedii cu concluzii personale… etc. suna interesant si azi a fost plina biblioteca noastra doar cu MAHE students (asta inseamna ca am fost si eu pe acolo). Pentru predarea acestor lucrari (de 12-15 pagini…tipic nemtesc) avem 8 saptamani (zic eu: oricum le facem doar in ultima noapte) si multa lume ne spune ca e putin timp (???) Si daca tot vorbim de incurajari, ne mai incurajeaza si ca nu vom reusi sa finalizam toate modulele intr-un an, ca nu a reusit nimeni pana acum (asta in cazul in care prima generatie e din 2004). Ey bine, aici zice ardeleanul: da uunde ne grabim?

Poze?

Zi faina!

2 Replies to “Bobocele si boboci”

  1. Well, hai sa-ti spun povestea intreaga: vorba asta vine de fapt de la niste prieteni de-ai mei, bucuresteni (Beatrice si Radu). Ei in vizita la Cluj, prima data in martie 2006. Aveam activitati in diferite colturi ale centrului, iar distantele (suna putin ciudat dar sper ca nu e si gresit :P) le parcurgeam pe jos. Copii astia doi, Bia si Radu, fugeau dintr-o parte in alta… stiti si voi, treceau pe rosu, depaseau lumea pe strada… faceau agitatie mare dupa parerea mea. Eu nu intelegeam de ce se grabesc asa, ca doar aveeem tiiimp. Dupa catva timp intreb si eu foarte inocent: dar uuunde va grabiti? Se opresc ei doi si se pun pe un ras de zile mari… radeau de mine, evident, si eu habar nu aveam ce nu am spus bine. Ey bine, de atunci ori de cate ori au ocazia, se distreaza pe seama mea si a grabitului in Ardeal, mai precis in Cluj!
    Va doresc sa aveti timp!
    Schoene Tag!

Leave a Reply

Your email address will not be published.