Cu ocazia împlinirii a 5 ani de când am venit la Kassel mi-am amintit cu drag de vremurile de acum 5 ani și de motivele care m-au mișcat să mă mobilizez la Kassel. Începusem să scriu draftul cu vreo două sătămâni înainte de publicare și pe parcurs am citit un articol care cred că m-a motivat să mă scufund mai mult în amintirile de demult. Citisem un interviu despre începuturile CROS pe blogul Friends for Friends Foundation. În timp ce scriam, mi-am notat niște idei pe care vroiam să le scriu despre CROS.
E extraordinar ce fac cei de la CROS. Cinci ani… cinci ani în care de fiecare dată când îi întâlnesc sau de fiecare dată când citesc despre ei mă încântă cu ideile lor, cu viziunea lor, cu motivația și dedicația cu care lucrează înspre împlinirea viselor despre o Românie a viitorului. Mă încântă și în același timp îmi dau deseori porția de motivație de care am nevoie. Învăț de la CROS de la multe sute de kilometrii departare și ori de câte ori am ocazia scriu despre ei pentru a-mi potoli dorul.
Prietenii mei de la CROS conduc astăzi cu success revoluția educației în România (și poate nu doar în România). Pun bazele unei universități a viitorului și abia aștept să am ocazia de a-i vizita la deschiderea anului universitar alternativ întrun viitor foarte apropiat.
Fingers CROSsed! 😉